PROIECT

Întoarcerea râșilor în Pădurea Turingiană

Pădurea Turingiană – veriga lipsă

După ce râsul eurasiatic (Lynx lynx) a dispărut din Europa Centrală acum aproape 200 de ani, încă din anul 1970 au existat câteva proiecte de reintroducere a râșilor în multe țări europene. Multe din aceste proiecte au reușit să readucă cea mai mare pisică prădătoare din Europa în zone de pădure corespunzătoare. Cu toate acestea, la zeci de ani de la primele reintroduceri, râșii încă apar în populații izolate. Această izolare spațială a dus la scăderea diversității genetice în majoritatea populațiilor de râși, lucru care amenință supraviețuirea pe termen lung a acestor populații. Conectarea populațiilor izolate de râși din Europa este, așadar, un obiectiv important pentru conservarea râșilor în Europa.

În Germania trăiesc aproximativ 130 de râși independenți, majoritatea aflându-se în trei zone de distribuție: Pădurea Bavareză, Munții Harz și Pădurea Palatină. Problema este că toate cele trei regiuni se află la cel puțin 250 de kilometri distanță una față de cealaltă și, de asemenea, sunt izolate de celelalte populații de râși din Europa. Râșii nu vor să își facă apariția în cele trei zone de distribuție, în ciuda unui habitat potrivit. Drept urmare, nu se face schimb de indivizi între cele trei populații. Situația râșilor din Germania este, așadar, departe de obiectivele stabilite în Strategia Națională privind Diversitatea Biologică, conform căreia râșii ar trebui să fie din nou prezenți în Alpii din Germania și în lanțurile muntoase joase până în anul 2020.

Datorită faptului că se află în centru, Statul Liber Turingia este extrem de important pentru conectarea populațiilor izolate de râși din Germania. Mai exact, suprafața de pădure de aproximativ 2.200 km² din Pădurea Turingiană ar oferi un habitat potrivit pe o zonă întinsă, unde se estimează că ar putea trăi până la 60 de râși independenți. O populație stabilă în Pădurea Turingiană ar fi veriga lipsă care ar putea conecta populațiile din Munții Harz și Pădurea Bavareză/Pădurea Boemei.

Cu toate acestea, chiar și după 20 de ani de la reintroducerea râșilor în Munții Harz (și la 30 de ani de la reintroducerea râșilor în Pădurea Bavareză/Pădurea Boemiei), specia nu și-a găsit încă un cămin permanent în Pădurea Turingiană. Modelul de dispersie conceput în numele BUND Thüringen sugerează, de asemenea, că colonizarea naturală a Pădurii Turingiene nu va avea loc nici peste 20-30 de ani.

Cu toate acestea, modelul mai arată că introducerea activă a 12-20 de râși în Pădurea Turingiană ar putea crea un nucleu suficient de mare și stabil cu ajutorul căruia populațiile din Munții Harz și Pădurea Bavareză ar putea interacționa între ele. Conform predicțiilor modelului, începând cu Pădurea Turingiană, râșii ar mai avea acces și la alte habitate potrivite din Germania Centrală (de ex. Erzgebirge, Rhön, Spessart, zona muntoasă din Hessa de Nord).

Introducerea a 12-20 de râși în Pădurea Turingiană ar crea o metapopulație conectată în Germania Centrală, care pe termen lung ar atinge o dimensiune în care pierderea diversității genetice ar fi neglijabilă.

Activitățile din proiect

Când se stabilesc noi populații de râși, este important să ne asigurăm că populația inițială (aproximativ 20 de animale) este cât mai diversă din punct de vedere genetic. Pentru a obține un strat genetic cât mai generos, urmează să fie eliberați în Pădurea Turingiană râși de origini diferite:

Râși capturați în sălbăticie

Aproximativ jumătate din animalele pentru populația fondatoare din Pădurea Turingiană vor fi râși sălbatici capturați în România. Pentru a se elimina problema consangvinizării, râșii sunt capturați din patru regiuni diferite.

Râși crescuți în captivitate

Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și a Acvariilor (EAZA) are un program genealogic pentru râșii carpatini. Deoarece relațiile și genetica râșilor păstrate în registrul genealogic sunt cunoscute, râșii pot fi împerecheați în mod selectiv fără teama consangvinizării. În timp ce în trecut accentul principal era pe nevoia de râși tineri pentru incintele proprii, în viitor, râșii vor fi, de asemenea, crescuți special pentru a fi eliberați în sălbăticie. Grupul internațional Linking Lynx, a dezvoltat tot felul de protocoale și ghiduri pentru utilizarea animalelor din incinte pentru proiectele de teren. Aceste animale cresc în condiții speciale ca să fie pregătite pentru viața în sălbăticie. În Turingia, acest lucru se realizează într-o incintă de coordonare pentru râși în satul pisicilor sălbatice Hütscheroda, care a fost construit special pentru acest scop.

Indiferent de originea lor, înainte să fie eliberați, râșii petrec câteva săptămâni într-o incintă specială în mijlocul Pădurii Turingiene. Această incintă are rolul să ajute râșii să se obișnuiască cu noul lor mediu. Mai ales în cazul râșilor sălbatici, este cunoscut faptul că unele animale migrează după o “eliberare dură”, care presupune eliberarea din cușcă după ce aceștia au fost transportați din locul lor de origine, în loc să rămână în zona vizată. Acest efect ar trebui evitat prin abordarea unei eliberări lente. Întrucât incinta poate fi împărțită în două compartimente, există și posibilitatea ca doi râși de sexe diferite să poată fi păstrați în același timp și să se cunoască. După o perioadă de aproximativ patru săptămâni, timp în care animalele sunt hrănite și li se dă apă, ușa se deschide și râșii sunt liberi.

Pentru a obține informații despre locația râșilor și despre unde își stabilesc teritoriile, toate animalele au coliere cu GPS. Cu ajutorul acestor date este posibil chiar să se identifice locurile unde vânează sau unde își au culcușul.

Colierele cu GPS nu încurcă râșii în obiceiurile lor de viață sau când vânează. Acestea sunt dotate cu puncte de rupere predeterminate, astfel încât să cadă singure după aproximativ un an. Pentru a obține informații suplimentare despre râșii migratori și puii acestora, populația nou apărută va fi și ea monitorizată cu ajutorul fotocapcanelor amplasate și așa-zisa monitorizare genetică.